de Corneliu Grumezea
Norii se adună
Genele-mpreună
Joaca încetează
Pare că-noptează
Fetele se culcă
Sunt fără mămucă
Şi visează vrute
Din poveşti ştiute:
Curcubeu ce-apare
Şi se vede-n zare
Din gârla cea mare
Făcând adăpare
Fecior va să fie
Fata cea zglobie
Care reuşeşte
La drum de porneşte
C-un picior să sară
Fără o greşală
Şi de se treziră
Ţi se sfătuiră
Pe rând încercară
C-un picior să sară
Fără o greşală
Să obţină vrute
Din poveşti ştiute
Încercări pierdute.
Ultima din fete
O luă pe-ndelete
C-un picior să sară
Fără o greşală.
Sări pe o stradă
Ş-o alee lată
Şi-n gârla cea mare
Făcând adăpare
Curcubeu i-apare.
Emoţia creşte
Inima-mpietreşte
Şi cade în apă
Rămânând tot fată.
Pe înalte creste
Cu oiţe este
Tânăr ciobănaş
Pui de românaş.
Înspre râu privea
Şi se minuna
O fată în râu
Iată că văzu
Printre creste două
O minune nouă
Lumina pătrunde
Strălucind în unde
Minunea de fată
Ca zeificată
De târzia rază
Ar dori s-o vază.
Dup-o creastă-n zare
Soarele dispare
Seara o surprinde
Teama o cuprinde
Merge către casă
Pe-o cărare-aleasă
Lumea să n-o vază
Că n-ajunse acasă.
Tânăr ciobănaş
Înspre sat coboară
De pe creaste-n vale
Pe altă cărare
Cu mersul agale
Altfel nu-i scăpare
Turma s-o cuprindă
Trebuie să o-ntindă
Câinii s-o-nconjoare
Până hăt în vale
Înspre râu căta
Fata n-o afla
Grai cu ea să schimbe
Sub lună s-o plimbe
Dar se reculese
Mai încet el merse
Cântându-şi durerea
Ne-mplinindu-şi vrerea.
Una câte una
Mioare s-adună
În strunga ştiută
În liniştea mută.
Tânăr ciobănaş
Singur, singurel,
Tânăr subţirel
Tristeţea-l cuprinde
De rămânen-n tindă
De se va culca
Somn nu va avea.
Doină, doină dulce,
După gând m-aş duce
Să privesc prin sat
Pe uliţi să cat
Se gândea într-una
Tânăr ciobănaş
Oier de doinaş.
Mioarele-or sta
Câinii or lătra
Da, vatra de sat
Fata i-a luat.
Şi-o merge într-una
Ce pe înserat
În râu s-a scăldat.
La distanţă mare
Cine-ar putea oare
Chip să-i recunoască?
Trist, fără a geme
Strânse des din gene
Fluierul îşi scoase
Se-ndreptă din oase
Doina începu
Câinele gemu
Mult într-un târziu
Rezemat în coate
Uită chiar de toate.
Cu pârleazul sare
Şi cere iertare:
-Iartă-mă, mămucă,
Că mi-a fost de ducă
Frica c-am uitat
Mult te-am supărat.
Am fost la scăldat
Şi s-a înserat
Apa tot curgea
Mie îmi plăcea
Frig nu se simţea.
Deşi, în pădure,
Poate se-nopta,
Pe valuri de ape
Raza se juca.
-Îmi este ştiută
Vorba din popor:
De faci ce făcuta-i
Că vei fi fecior.
-Visul nostru mamă,
Da, aşa a fost.
Cred că astă teamă
Este fără rost.
-În cuprinsul nopţii
Şi în voia sorţii
Vom străbate cale
Spre ape termale.
De te vei spăla
Duh vei alunga
Iar acasă întoarse
Din aloe rare
Sucuri vei gusta
Te vei întrema.
-Ca a ta fătucă,
Te ascult mămucă.
Gata sânt de ducă
Sub a ta poruncă.
În neguri de noapte
Cu vorbe în şoapte
Mergeau pe cărare
Cu mersul agale.
Tot ce hotărâră
Îndată făcură.
Şi-n neguri de noapte
Cu umbre şi şoapte
S-au întors în sat
Mult pe înnoptat.
Din aloe rare
Zemurile stoarse
Le-ndoi cu miere
Pe-a fetei plăcere.
Cum de le-au gustat
Ele s-au culcat.
Însă, buna mamă
Nu putea să doarmă
Gândul o muncea
Geana nu strângea.
Scăpară de teamă
Nu plătiră vamă
Vorbei din popor,
Că va fi fecior.
La ziuă în zare
Să nu fie soare,
Drumul vor străbate
Ca şi astă noapte
La izvor termal
Sus de pădurar.
Chicotind frumos,
Ba chiar drăgăstos.
Tânăra fătucă
Urmă pe mămucă
Cu cofiţa-n mână
Să bea apă bună,
Neîncepută-n zori
De către feciori.
Şi cum pe la poartă
Ea trecu îndată.
Îl văzu în coate
Rezemat şi-n spate
Chipul că-i plăcu
Cu mâna făcu
Însă, el visa
Şi nu se trezea
Raze de la soare
Înaintau agale
Pe a sale gene
Sub a lui sprâncene
Şi i se părea
Fata că vedea.
Tânăra fătucă
Urmă pe mămucă
Spre izvor termal
Sus de pădurar.
Apa c-o gusta
Fâţa îşi clătea
Şi prindea putere
Nu ca o muiere,
Ci ca o zeiţă
Cu o dalbă cosiţă.
Din tufişuri dese
Nimeni nu iese,
Ci doar păserele
Ciripeau şi ele
Dând din aripioare
A înviorare.
Pe la poartă trece
Inima-i e rece
Tânăr ciobănaş
S-a dus pe imaş.
Timpul tot trecea
Mama-mbătrânea
Faţa se zbârcea
Puterea-i scădea
Fata-şi învăţa
Tot ce ea ştia,
În casă şi-afară
Cât fu încă vară.
În toamna cea rece
Timpul şi-l petrece
Cu furca în brâu
Rar mergând la râu
Fata tot învaţă
Ascultă povaţă
Şi-n îndemânare
N-are asemănare
Din codrul cel des
Ciuperci au cules
Din codrul de sus
Uscături au dus
Cu traista pe umăr
Cu obrazul rumăn
A cules alune
Dintre cele bune
Fânul de căra
În pod aşternea
Nu se mai temea
Iarna de venea.
Zvoniră bătrânii
Cum ziceau străbunii
După toamna lungă
Iarna să ne-ajungă
Doborâră fagii
De căzură dragii
Pe frunze brumate
Şi îndoliate.
Merseră amândouă
În pădure nouă
S-aducă şi ele
Nu numai surcele.
Cu topoare două
Loveau amândouă
Care mai de care
Fagul să-l doboare
Dar nenorocire
Fără prorocire
S-abătu spre ele
Două clipe rele
Fagul scânteia
Mama auzea
Fata-şi împingea
Uşor se lovea.
Mama-aluneca
Fagul o prindea
Clipe, clipe rele
Nu avea putere
Nici de a mai geme,
Doar privea prin gene.
Betele-şi desprinse
De copac le prinse
Şi trase de zor
Fără ajutor.
Crengile-o încurcă
Hainele aruncă
Şi în disperare
Trage tot mai tare.
Pe o buturugă
Vârful ea îl urcă
După trudă multă
Fagul îl strămută.
Spre mamă se-ndreaptă
De sub crengi o scoate
În privirea-i mută
Este-acuma noapte.
Sânge se prelinge
Viaţa i se stinge
Nu e doar o rană
A rămas orfană.
